Viața la țară pentru tineri (2)- Naveta

Primul lucru care trebuie luat în calcul în momentul în care vreți să vă mutați la țară este naveta. În funcție de distanța pe care trebuie să o parcurgeți până la locul de muncă trebuie să puneți naveta la cheltuielile lunare. Dacă tu lucrezi în oraș, dar locuiești lângă oraș va fi nevoie și de o mașină. Nu toate satele din apropierea marilor orașe au transportul în comun foarte bine pus la punct. Și oricum, în ziua de azi ai nevoie de mașină ca de aer de multe ori. Pentru cumpărături, pentru urgențe, pentru comoditate, și mai sunt multe alte motive. În special când te vei apuca de amenajarea casei, de renovare veți avea nevoie de mașină. Este destul de greu să cari saci de glet, găleți mari de vopsea, plase mari cu mâncare cu autobusul.

Naveta trebuie pusă la cheltuielile lunare

Trebuie luat în calcul naveta ca o rată în plus de plătit pe toată perioada în care veți locui la țară. Și dacă faceți un calcul scurt….să nu vă speriați. Se vor duce o grămadă de bani. Deci revin din nou cu ideea din articolul trecut, viața la țară nu este ieftină deloc. Asta dacă îți dorești aceleași condiții ca în oraș. Trebuie să luați toate aceste detalii și să le analizați foarte bine, să vă faceți calculele necesare înainte de a lua o decizie așa de importantă ca aceea a mutării la casă.

Situații neprevăzute ale vieții la țară

Dacă te muți la țară, este posibil să ai și urgențe, să te îmbolnăvești tu sau copilul. Și dacă ai de mers noaptea sigur vei avea nevoie de mașină. Noi am pățit-o, să mergem noaptea la urgențe cu Ade când era mică. Sau am mers cu vecina și cățelușa ei bolnăvioară noaptea la 11 la veterinar. Noi avem 2 mașini pentru că vara avem programe diferite, trebuie să fim pentru perioade scurte în orașe diferite și nu putem fără mașină. Sau s-a mai întâmplat să se strice una, așa că noroc că avem 2.

Adelina noastră este la grădiniță în Cluj, așa că ea face naveta zilnic aproape. Dar, este foarte greu pentru noi să avem alte activități pentru ea, cum ar fi mersul la înnot sau dans etc. Avem noroc să se fac activități în cadrul grădiniței și nu trebuie să o purtăm prin oraș mai mult. Dar ne-am asumat asta odată cu mutarea la țară. Faptul că orice ieșire trebuie planificată cu cel puțin câteva ore înainte, dacă nu cu o zi 2. Inclusiv dacă vrem să rămânem eu sau Cristi în oraș seara să ne vedem cu prietenii trebuie să discutăm înainte să vedem cum ne organizăm. Fiind numai noi cu Ade este mult mai greu, dar ne descurcăm .

Provocările vieții la țară

Viața la țară are multe provocări, dar este foarte frumoasă. Noi trebuie să luăm în calcul de fiecare dată când venim în oraș și timpul petrecut în trafic, nu doar la terasă sau cinema. Dar la fel este și în oraș, în funcție de mărimea orașului în care locuiești și traficul din localitate. La finalul zilei este așa de bine când ajungi acasă, după o zi agitată în traficul orașului, să stai pe terasă în liniște doar. Noi nu ne-am mai putea obișnui în oraș, deși multă lume ne întreabă dacă nu este prea mult naveta. Nu, noi avem vecini care stăteau în oraș și petreceau mai mult timp în trafic decât acum, lângă Cluj. Deci degeaba ai un apartament în cealaltă parte a orașului față de jobul tău, pentru că oricum vei consuma multă motorină sau benzină în trafic și ca timp vei petrece la fel de mult.Noi facem cam 23-25 km până la job zilnic, deci este ok. Doar că se poate și mai bine, dacă ar fi infrastructura mult mai bine pusă la punct. Afară se fac până la locul de muncă și 100-150 km pe autostradă, doar la noi în România este asa un subiect tabu și ciudat viața la țară. În satul unde ne-am mutat noi se construiește într-una. Și se mută din ce în ce mai mulți tineri, ceea ce înseamnă că lucrurile se schimbă încet și sigur și aici. Voi v-ați dori să vă mutați la țară?

Mă găsiți și pe instagram @florinakrisch sau facebook @florinakrischblogVă pup cu drag,

35 de comentarii

  1. Mi se pare super sa traiesti la tara, intr-o casa cu gradina. Cand esti acasa ai senzatia ca esti in concediu. Naveta e ceva normal si as prefera-o decat sa locuiesc intr-un oras prafuit. Cred ca ati facut o alegere buna.

    Apreciază

  2. Mi-ar placea sa stau la casa insa nu stiu daca m-as obisnui cu timpul pierdut si cu naveta. Depinde si de distanta sau de traficul din orasul unde stateai inainte. 🤗 Oricum e frumos la casuta in natura.

    Apreciază

  3. N-as sta la tara nici de frica. Nu am avut bunici la tara, nici strabunici si nici un fel de rude cunoscute si/sau apropiate la care sa-mi fi petrecut macar un weekend sa vad cum e, asa ca nu m-as baga la o viata pe care n-o cunosc decat din auzite si nu am o parere buna despre ce poti face pe acolo. Plus ca nu am masina si nu intentionez sa mai incerc vreodata sa conduc.

    Apreciază

  4. Am cochetat cu ideea, cine n-ar vrea o casa independenta, propria curte, etc… Dar tocmai din cauza acestor inconveniente nu s-a concretizat. daca lucrezi in oras, copiii sunt la gradinita sau scoala in oras, prietenii si activitatile in oras e cam riscant sa te muti la tara. Se mai adauga is efortul si costul de intretinere. Poate la pensie…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s