Produsele REGIVERO m-au ajutat să stopez căderea părului

Mi-a plăcut și îmi place în continuare să am mare grijă de părul meu, să îl ingrijesc, și mai ales atunci când are probleme, să fac tot posibilul să stopez căderea lui. Am mai avut perioade în care mi-a căzut mult păr, în special după naștere, dar și-a revenit. Cu fiole , tratamente, a revenit la normal. Nu la fel de bogat cum îl aveam pe la 17-18 ani, dar era mai bine. Ei bine, de vreun an jumate cădea tot mai mult. Se regenera într-una, dar nu suficient. Deja nu mai știam ce să fac. Și în plus, buclele mele de altădată erau aproape inexistente. Deși eu nu folosesc placa decât o dată de 2 ori pe an, îl vopsesc rar, adică la câteva luni și îl usuc natural.

Părul meu cădea într-una, orice îi făceam

Deci, i-am făcut toate condițiile cum s-ar spune, dar el cădea tot mai mult și nu îi puteam da o formă anume. Am încercat o grămadă de șampoane profesionale, scumpe dar degeaba. Am luat și vitamine să nu mai cadă atât de mult, nimic. La un moment dat m-am gândit că e din cauza stresului, a alimentației. Și cum mie îmi place să testez produse noi, când am auzit de brandul REGIVERO am zis că vreau neapărat să îl încerc și eu. La câte șampoane am folosit ce mai contează unul în plus. Din start vă spun, nu aveam nici o așteptare. Nu mă gândeam sincer că o să îmi facă mare lucru.

Produsele regivero m-au ajutat sa stopez caderea parului
Produsele regivero m-au ajutat sa stopez caderea parului

Brandul REGIVERO se axează doar pe produse pentru păr

Ei bine, lumea îl lăuda, inclusiv medici dermatologici. Când am vorbit cu ei și le-am spus ce probleme aveam eu cu părul, mi-au spus că voi observa prima diferență la buclele mele. Așa că am primit pachetul complet, au 2 șampoane, unul pentru mătrață și unul pentru căderea părului, și 2 loțiuni: pentru regenerare și pentru stoparea căderii părului. Cum aveam și puțină mătreață, am început cu cel pentru mătreață. Loțiunile le folosesc alternativ. Diferența a fost cam dupa 2-3 spălări, când am aplicat loțiune pe întreaga lungime a părului și l-am lăsat să se usuce natural. Aveam buclele mele de acum câțiva ani. Pe care eu nu mai reușeam să le fac nicicum să stea, nici natural, nici cu difuzorul. Inclusiv prietenii și soțul au văzut diferența , cât de frumos stau buclele mele fără nici măcar pic de spumă sau fixativ, nimic.

Produsele REGIVERO fac minuni pentru părul meu

După câteva spălări am văzut schimbări și la cât păr îmi cade. Acum îmi cade maxim o treime din cât îmi cădea înainte. Se regenerează într-una, v-am zis, asta făcea și înainte dar nu suficient, părul căzut era mult mai mult. Am antene într-una, momentan e dificil de aranjat, dar crește el. Singurul minus pe care l-am observat este că face părul mult mai sârmos. Când am bucle este foarte bine, ține buclele, dar când îl aranjez altfel, trebuie să folosesc mască de păr. Eu oricum foloseam la fiecare duș și înainte, părul meu fiind uscat, are nevoie de multa hidratare. Da este puțin mai sârmos, inclusiv cu masca, dar este atât de benefic pentru el încât nu mã opresc. Am gasit soluții , măști mai dese naturale, ulei de păr pentru vârfuri și hidratare cât mai bună la duș.

Eu sunt foarte încântată și surprinsă de rezultate, pentru cele care aveți problema asta, trebuie musai să îl încercați. Credeți-mă, vă va surprinde. Găsiți mai multe despre brandul lor aici , este unul românesc și îl susțin cu dragă inimă și sunt mâandră că se fac lucruri de calitate în România, mai exact la Carei în județul Satu Mare. Produsele nu sunt chiar ieftine, dar eu de exemplu am folosit produse exclusiviste pentru parul meu, mult mai scumpe si nu m-au ajutat. În compoziția lor sunt mai multe active care ajută la regenerarea părului, care sunt foarte scumpe ele, alte produse similare având un singur activ în compoziția lor. Pentru părul meu a făcut minuni, drept dovada stau și pozele înainte și după. Cum arată buclele de când folosesc brandul Regivero.

Mă găsiți și pe instagram @florinakrisch sau facebook @florinakrischblogVă pup cu drag,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s