He he…așa mi se pare că a zburat de rapid timpul și am ajuns la primul an de blog deja. Parcă ieri scriam primele articole care sunt disponibile aici și aici, dar am ajuns într-un an la 65. Multe, puține, nu știu, știu doar că atât am simțit să scriu. Nu mi-am dorit de la început să scriu doar așa superficial, vreau calitate. De exemplu la un articol de travel scriu câteva ore bune pentru că durează până caut toate informațiile utile pe care le-am folosit și noi și v-ar putea ajuta. De fapt, de la călătorii a pornit blogul acesta, dar am ajuns în timp să scriu despre tot ce mă pasionează, sau folosesc eu, să împărtășesc rețete sau experiențe cu voi. Și am crescut așa încet încet, pentru că da știu, lumea citește tot mai puțin. Lumea vrea video, dar eu de exemplu când caut informații, întotdeauna citesc un articol, sau caut o rețetă, citesc rețeta, nu mă uit la video. Pentru că mi se pare foarte dificil de urmărit și de făcut mâncarea așa. Dar hei, asta sunt eu.

Revenind, că am luat-o puțin pe arătură, vreau doar să vă mulțumesc din suflet celor care m-ați susținut de la început, celor care m-ați încurajat să continui să scriu. Și promit solemn că voi scrie mai des ( Cristi mă tot ceartă pentru că zic asta de juma de an) , idei am, foarte multe, dar nah…cu inspirația e mai greu, și cu pozele câteodată. Dar mai vreau să scriu despre orașele în care am fost, avem câteva vizitate pe listă, pentru că am vizitat mai mult de 10 țări. Mai am rețete pe care vreau să le împărtășesc cu voi cu tot dragul și voi continua să scriu despre produse de beauty în care cred și care îmi plac. Plus noua rubrică cu viața la țară care sper să vă placă.
Le mulțumesc tuturor colaboratorilor care au avut încredere în mine, am câteva parteneriate de care sunt foarte mândră, cu edituri, saloane și diferite branduri și nu mă opresc aici. Și îi mulțumesc soțului meu pentru că m-a încurajat să încep să scriu aici. Știți cum e, începutul este întotdeauna cel mai greu, am avut nevoie de mulți ani de curaj. Și mă susține și ajută în continuare cu tot ce poate. Sper să fiți alături de mine și în continuare și să mai scriu mulți ani de acum încolo. Voi ce ați vrea să mai citiți aici la mine pe blog?
Mă găsiți și pe instagram @florinakrisch sau facebook @florinakrischblog
Vă pup cu drag,
Sursa foto Pixabay
La mulți ani ție, fără abdicări de la dorințe!
ApreciazăApreciază
Multumesc frumis 😊🤗
ApreciazăApreciază