Pentru un mic dejun sau desert foarte uşor de făcut vă propun azi o reţetă de vafe. Fac foarte des pentru că Adelina le adoră. Cred că e micul ei dejun preferat. Reţeta o am de la mama mea după ce am încercat câteva de pe net şi nu erau ok. Doar că în primul rând aveţi nevoie de un aparat de făcut vafe, eu am de la gorenje şi e foarte bun.
Ingrediente pentru vafe:
- 5 ouă
- 10 linguri lapte
- 10 linguri ulei
- 10 linguri făină
- 5 linguri zahăr
- 1 praf de copt
- Putina esenta de vanilie

Mod de preparare
Puneţi toate ingredientele într-un bol şi amestecaţi cu telul pentru a nu se forma cocoloaşe. Puneţi aluat în aparatul de vafe şi aşteptaţi. Nu puneti foarte mult aluat pentru ca vor creste.



V-am convins că sunt super mega uşor de făcut? 🙂 Noi le servim cu gem de căpşuni sau afine, cu sirop de arţar şi afine sau zmeură. Am mâncat vafe sau gofre şi cu miere şi fructe, cu ciocolată, cu ce vă pofteşte inima. Si cu mure am mancat, delicioase va spun sigur. Siropul de arţar îl iau de la Lidl, este foarte bun. La fel şi zahărul brun, eu din acesta folosesc, tot din Lidl. Este unul din magazinele preferate, au multe chestii ce nu le găseşti altundeva şi la preţuri foarte bune şi multe promoţii. Lidl rocks!
Aştept pozele voastre cu micul dejun cu aceasta reteta rapida de vafe .
Mă găsiți și pe instagram @florinakrisch sau facebook @florinakrischblog
Vă pup cu drag,