Publicat în Lifestyle and beauty

Despre produsele La Roche Posay

Prima dată am cumpărat produse La roche posay pentru Adelina. Şi am fost foarte mulţumită, dar eu aveam produsele mele pe care le foloseam aşa că nu m-am gândit să le schimb. Până acum doi ani. În vara anului 2015 am avut foarte mult de lucru cu nunţile şi am fost la multe nunţi. Şi am fost la multe tipe la machiaj pentru că nu avea loc la cine fusesem prima oară… am fost naşi în alt oraş etc. Şi…de la atâtea produse diferite… lcuram vara cu florile, era cald şi transpiram, dădeam cu mâna murdară poate peste faţă, mi-a intrat un microb in obrazul drept. Adică…coşuri peste coşuri…trecea unu, ieşea altul mai mare şi tot aşa până am văzut că nu mai scap si am mers la dermatolog.20180419_144329-01

Am găsit Q Clinic în Cluj şi am fost la o doamnă doctor foarte drăguţă.  Mi s-a spus că nu este acnee pentru că aveam doar pe obrazul drept probleme şi ca probabil am luat un microb. Mi-a recomandat  să îmi iau La Roche Posay effaclar gel spumant de curăţare pentru a-mi spăla faţa dimineaţa şi seara cu el şi apoi pe zona afectată să pun Hydra mask gel seara. Această cremă usucă destul de tare zona aşa că dacă aveţi tenul uscat se poate folosi şi o dată la 2 zile. Şi a observat că eu aveam tenul foarte uscat deşi încercasem multe creme pentru faţă mi-a spus de Crema de La Roche Posay Hydraphase Intense Riche specială pentru tenul uscat.20180419_143546-01.jpeg

Mi-am cumpărat produsele şi am început să le folosesc din seara respectivă iar efectele s-au vazut după 2 -3 săptămâni deja. Cam in 2 luni tenul meu a revenit la normal, nu mai era nici uscat şi îmi apăreau coşuri doar câteodată. Deşi doamna doctor îmi spusese ca pot folosi fond de ten eu am preferat să mă vindec cât mai repede şi să nu risc nimic. Mi-am luat doar pudra Studio Fix de la Mac Cosmetics,care conţine şi fond de ten, mi-au recomandat-o fetele de la mac pentru că am cerut o pudră cu acoperire foarte bună. Atunci a fost şi momentul când am hotărât să nu mai pun orice pe faţa mea pentru a nu risca din nou problema şi am devenit client Mac Cosmetics.

20180419_172708-01 După primul tub de cremă Hydraphase Intense Riche a trebuit să îmi iau Hydraphase Intense Legere pentru că tenul meu dădea semne de ten gras, aşa bine şi-a făcut efectul crema. Folosesc şi apa micelară tot La Roche Posay şi sunt foarte mulţumită. Şi de obicei o găsesc la 1+1 gratis, aşa că o iau cam la 30 lei bucata. 20180419_143426

Pentru Adelina folosim gelul de dus Lipikar  de mult timp şi crema pentru protecţie solară din gama Anthelios tot La roche posay.  Este tip spray, are spf 50 şi este foarte uşor de folosit pentru copii. De la câteva zile sau luni (depinde în ce anotimp sunt născuţi) dacă sunt plimbaţi vara în soare copiii trebuie protejaţi cu cremă pentru protecţie solară.

20180514_083137Sunt foarte mulţumită de produsele lor aşa că anul trecut am achizionat şi varianta pentru adulţi cu spf 30. De regulă au promoţii în farmacii aşa că am luat un pachet format din cremă de protecţie solară şi crema după plajă era gratuită.20180419_143500-01

După această chestie am învăţat că prefer sa folosesc produse de calitate şi să am grijă muult mai mare de tenul meu şi de rutina mea zilnică. Doar acum…după 2 ani am întrebat în farmacie dacă să continui cu crema de faţă La roche posay deşi sunt mulţumită sau ar fi mai bine să schimb. Şi mi s-a recomandat să schimb pentru că nu îşi mai fac efectul după o perioadă. Şi acum am început sa folosesc Crema Slow Age de la Vichy. Şi era în acest pachet. Primele impresii sunt foarte bune dar voi reveni cu o postare după 2-3 luni de utilizare.

Până atunci vă sfătuiesc să aveţi grijă de pielea voastră în mod special vara şi să folosiţi creme cu protecţie solară zilnic. De plajă nici nu mai vorbesc, cazurile de cancer de piele sunt în continuă creştere, iar efectele acestei boli sunt multilante sau chiar fatale. Bronzaţi-vă sănătos!20180419_143903 (1)

Vă pup cu drag şi vă doresc zile senine!

signature

 

Autor:

Antreprenor la www.decoratiunispeciale.ro , mamica Adelinei Carla si sotie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s